Un moment de tacere, va rog!

Cu regret va anunt ca am renuntat la Jurnal de Dolomiti. De fapt, nu e regret. E bucurie ca am scapat de aceasta corvoada. Nu mi se potriveste. Nu am calitatile scriitoricesti necesare descrierilor. Pot transmite ce simt, ce imi trece prin cap si prin suflet, va pot spune despre ce ma doare si cat maContinuă lectura „Un moment de tacere, va rog!”

Jurnal de Dolomiti- ziua 1

Astazi a fost o zi superba. Soare. Partii cat vezi cu ochii. Oameni faini. Un copil de opt ani care a schiat in rand cu adultii, fericit ca un om mare. Grappa pentru cei norocosi. Ciocolata calda pentru minori. Ceai pentru anxiosi.  Niste prajiturele dementiale in forma de trandafiri. Un milion de schiori. Priviri senineContinuă lectura „Jurnal de Dolomiti- ziua 1”

Are cineva o carte de imprumut?

Va povesteam ieri cat de organizata sunt in ceea ce priveste pregatirile pentru vacanta. Hmmm! Cred ca m-am inselat. Si cred ca v-am mintit! Fara intentie, va asigur! La 4 dimineata, plecam spre aeroport. Zborul la 6. Coada la ghiseu, coada la security, imbarcat, asezat pe locul nostru. In acel moment, realizez ca mi-am uitatContinuă lectura „Are cineva o carte de imprumut?”

Cel mai mare fan al propriei compulsivitati obsesive

Pentru ca sunt o drama queen, folosesc cu premeditare acest ‘’status’’ de persoana obsesiv-compulsiva. Daca e sa ma intrebati, dar nu o veti face, sper, nici nu prea stiu ce inseamna.  De fapt, nu este vorba despre nimic altceva decat o manie exacerbata a organizarii. Sunt convinsa ca si Marie Kondo s-ar simti amenintata. ImiContinuă lectura „Cel mai mare fan al propriei compulsivitati obsesive”

CUM MI-AM TUNS SPAIMELE!

Am ramas restanta cu o poveste. Povestea tunsorii, a momentului de inconstienta/curaj si a bucuriei la final. In 15 decembrie 2019, aveam programare la coafor, hotarata sa fac o schimbare si sa renunt la parul lung pe care il purtam deja cu greata. Nu ma simteam bine de cateva zile. Eram obosita, nervoasa, pierduta inContinuă lectura „CUM MI-AM TUNS SPAIMELE!”

Ca toate nebunele, la psihiatru!

Astazi eram foarte hotarata sa va povestesc cum am decis sa ma tud scurt, foarte scurt chiar, aflata in drum spre coafor, cu o prealabila programare de “vopsit doar radacina, fara alte nebunii”. O lasam pe altadata, pentru ca imi este greu sa nu va impartasesc cine mi-a facut cel mai frumos compliment, la primeleContinuă lectura „Ca toate nebunele, la psihiatru!”

Atunci cand copiii iti dau lectii

Ieri seara, veneam cu Maria (copila mea cea mare) de la balet. Obisnuite cu traficul, ne-am facut un obicei din a lua cina, a povesti, a dezbate in masina. Vorbesc mult cu ea. Despre stiute si nestiute. Despre nestiutele pe care le credeam stiute. Cate stiute devin nestiute, cand iti ridici singur valul de arogantaContinuă lectura „Atunci cand copiii iti dau lectii”

Despre cum tanjesc dupa un pahar de vin- poveste lacrimogena

In urma cu 45 de zile ma internam in spital cu stari cumplite de rau si o senzatie sfasietoare ca in acel moment voi muri. Nu am murit. Doar am aflat lucruri noi despre mine. Sufar de anxietate, de atacuri de panica si urasc cu toata fiinta mea ceaiul. Vei intelege imediat de ce si,Continuă lectura „Despre cum tanjesc dupa un pahar de vin- poveste lacrimogena”

Imi pare bine de cunostinta!

Nu sunt cinci minute de cand am inchis casuta de messenger cu prietena mea Coca. Trebuie sa o cunoasteti pe Coca, este enervant de desteapta si foarte inradacinata in principiile ei. Motiv pentru care nu putine sunt datile cand am vrut sa ii dau cu o tigaie in cap…in bucataria ei…tigaia tot a ei, evident,Continuă lectura „Imi pare bine de cunostinta!”

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe