Pupo, cățelul care ne-a legat casa

Aș dori să vă destăinui cum au decurs primele trei zile de când îl avem pe frumosul Pupo printre noi. Simt nevoia să mă descarc pentru că adaptarea Bichonului la noua familie sau adaptarea noastră la patrupedul cu nevoi multe îmi dă un sentiment de împovărare și cearcăne adânci de care am impresia că nu voi scăpa curând. Să nu mă înțelegeți greșit. Îl iubim și avem mare grijă de el, dar ne-am trezit cu un bebeluș pe cap. Ori pentru mine bebelușia s-a încheiat cumva cu Ilinca și parcă nu mi-o doresc din nou. De data asta nu prea am încotro și nu-mi rămâne decât să rabd o lună până Pupo va putea ieși la plimbare.

Sunt convinsă că prietenii mei cu câini se prăpădesc de râs de neputința mea. Dragilor, aștept sfaturile perfecte și cu aplicabilitate imediată să îmi ușureze munca. Și vă mulțumesc pentru încurajări. Mi-ar plăcea să considerăm acest text ca un sfat extrem de sincer pentru cei care urmează să își ia un cățel și habar nu au ce trebuie făcut. Cei ca noi, în urmă cu trei zile. E nevoie de multă organizare, atenție și iubire. Și un strop de noroc.

În primă fază, ne-am dorit un pui de Cavalier King Charles, dar există o singură canisă care se ocupă exclusiv de această rasă. Am sunat să vedem cât costă și să stabilim când mergem să luăm puiul; doi adulți cu capul în nori. Răspunsul ne-a dărâmat. „Vă trecem pe o listă și probabil în decembrie veți putea obține un cățeluș.” Nu prea am mai știut ce să facem câteva zile până când mi-a trecut prin cap o idee. Oare ce rasă le-ar plăcea fetelor? Evident, ceva mic și pufos ca un bulgăre de zăpadă. Bichon Frise. Aici a fost mai simplu și cu mai mult noroc. Este o rasă mai răspândită și, pare-se, bichonii sunt iubitori de copii și își pun sufletul la picioarele stăpânului. Ni s-a părut perfect pentru fetele noastre. Noi, adulții, în extaz. Cățelușul a ajuns târziu în noapte în casa noastră și am așteptat cu inima în gât dimineața pentru a-l prezenta fetelelor. Nu vă pot descrie reacția fetelor. Maria a fost de-a dreptul copleșită. Ilinca s-a speriat un pic de cațelușul agitat. Cățelul, în schimb, parcă și-a întâlnit surioarele și a hotărât pe loc că le iubește la nebunie.   

Bichonul nostru se numește, așa cum era de așteptat, Pupo. Ilinca are vreo cinci cărți cu acest Pupo, un dalmațian cu pete colorate, care face tot felul de năzdrăvănii și ne învață de toate. De fapt, e un înțelept cu codiță. Ili își iubește cărțile cu Pupo. Îl iubește și pe Pupo din pluș. Numele parcă s-a lipit de Bichon. I se potrivește. E șturlubatic ca cel din poveste. E un fulg de nea ce ne explorează casa și sufletele. E un jucăuș și le ocupă timpul fetelor cu efuziunile lui de iubire. Oare nu trebuia să îl descoperim pe Pupo din poveste pentru a ajunge să ni-l dorim pe Pupo cel adevărat? E doar o idee. Mi-a trecut acum prin cap.

Pentru mine, însă, zilele sunt și mai pline. Nopțile, de asemenea. Nu mă plâng neapărat, dar parcă mi-e dor să dorm neîntrerupt. Bichonul este cuminte, nu latră, nu distruge încă, dar necesită atenție full time.

Mi-am tapetat casa cu paduri absorbante. I-am urmărit fiecare mișcare să văd unde preferă să își facă nevoile. Am umplut zonele preferate cu covorașele salvatoare. Ghiciți? Reușește cumva să le ocolească. Mâncarea o împrăștie peste tot și eu stau în genunchi și adun bobițele. Apa nu vrea nicicum să stea în vasul ei. Papucii de casă sunt de negăsit. Noaptea doarme cu mine, în camera Mariei. Jumătate de noapte doarme pe covor, cu fața spre mine, să nu mă piardă din ochi. Spre dimineață, cere să fie luat în pat. Spun nu hotărât de vreo două ori, al treilea e mai suspinat și cedez. Noaptea trecută a fost înghesuială în patul de o persoană din camera Mariei. Eu, Ilinca și Pupo. Ilinca a udat patul din camera ei pentru că și pe ea o dezvățăm de pampers noaptea și am luat-o cu mine. Ne-am și jucat un pic cu Pupo. Era ora patru.

E atât de mult pișu în viața mea!

„Chiar avem câine”, mă întreba Mihai ieri. Nu prea ne vine să credem că am făcut și lucrul acesta.

Nu știu ce urmează. Mai dau telefoane cunoscătorilor. Țin legătura cu doamna de la care am cumpărat cățelușul. Mă învață mici trucuri de crescători cu vechime. Citesc mult pe internet. Învăț pe parcurs. Dar, în ciuda treburilor și a grijilor, parcă ne este casa mai legată de când a apărut ăsta mic în viața noastră. E mai multă iubire. Mai multă bucurie. Parcă și mai multă înțelegere.

Suntem cinci acum: eu, Mihai, Maria, Ilinca și mezinul Pupo cu ochi negri care parcă îți caută în suflet.    

Publicat de cameliabente

Multe semne de intrebare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: