Doar Mai, Iunie, Iulie și August

Mai, Iunie, Iulie, August. Repet, obsesiv, după ce am aflat că spunem adio școlilor și grădinițelor până în septembrie. Nu prea știu în ce categorie de veste să plasez noua informație. Veste bună. Veste rea. Să mă bucur. Să nu mă bucur. Într-o primă fază, a câștigat optimismul.

„Ce bine!”, am gândit. „Ce ușurare că nu revenim la programul strict de dinainte de pandemie.”

„Eu sunt fericită, mami, că nu mai trebuie să mă trezesc la șapte, în fiecare dimineață”, mi-a confirmat și Maria că m-am poziționat în registrul potrivit.

Creierul, optimist și cu o misiune clară de finalizat (că doar am mai discutat despre asta), a început să îmi desfășoare beneficiile statului acasă. Au dispărut, din noul cotidian, tonele de haine de spălat, bluzele albe și flanelurile albastre, echipamentele sportive, accesoriile de balet și nenumăratele perechi de adidași. Doar ale Mariei. Ilinca, și ea cu hăinițele ei de grădiniță. Bluzițe veșnic pătate cu ciorbică și pantalonași găuriți în genunchi. Mormane de rufe murdare și încălțări pline de noroi care mă sufocă în timpul lunilor de școală. „De câte ori, oare, am uscat cu foenul body-ul și fustița de balet?” Flexibilii se lasă mai greu la uscat forțat. Sunt mai încăpățânați. Eu și mai și, că nu prea aveam încontro. Se lăsa cu dramă.  

„Nu mai pregătesc sute de pachețele de mâncare!”, hotărăsc cu bucurie. Pachețelul era o altă chestiune care îmi dădea bătăi de cap. Elevii moderni nu se mai mulțumesc cu banalul sandvici, să știți. Ei vor meniu divers, cu fructe tăiate mărunt, anumite fructe, nu ce îți pică în mână sau ce a mai rămas prin coș. Bașca un dulce mic de împărțit cu prietenele apropiate. Poate și un răvaș colorat și parfumat, în care să îi urez o zi minunată. Ridicase un părinte, la un moment dat, ștacheta și ne-a dat de lucru. Diana? Remember? :)))

Gata cu dute-vino-ul de zi cu zi. Școală, grădi, școală, grădi, balet, aritmetică, engleză, aleargă, nu întârzia, trafic, inimă care bubuie, stai liniștită, Maria, că ajungem, Ilinca are febră, programare la doctor, epuizare și leșin în fiecare seară înainte de zece. Câteodată mi-e dor de nebunia mea organizată la minut.

Viața îmi pare acum ușoară, ca un fulg. Noțiunea de timp, așa cum o înțelegeam, se dizolvă. Ne vom uita la ceas doar ca să constatăm cât este ora și nu câte NU am făcut până la ora respectivă.  Vom putea respira mai adânc, mai atenți, mai liber…

Fac o pauză, ca pentru a-mi liniști zborul și realizez că trebuie să refac niște calcule matematice pentru că ceva îmi dă cu virgulă.

„Mai are 31 de zile, Iunie are 30, Iulie, 31, iar August, la fel”, constat.  

La un calcul simplu, rezultatul este de 123 de zile cu copiii pe cap, non-stop. Să fie panică ce simt acum? Cum voi răzbi? Cum îmi voi ține mințile acasă? Oare se vor deschide parcurile? Vom putea să facem călătorii scurte?  Vom mai putea da o fugă la munte, la mare? Măcar în vreo pădure? Sau mă pot declara învinsă de pe acum?

Simt cum se instalează anxietatea. Hello, my dear friend!

123 de zile înseamnă, tot la un calcul simplu, 2.952 de ore cu copiii pe cap, non-top. Fetele mele și-au văzut bunicii paterni de vreo două ori de la distanță, iar pe cei materni pe FaceTime. Suntem norocoși că avem posibilitatea să ne ținem copilele acasă și să nu apelăm la ajutorul bunicilor pe care îi vrem sănătoși. Dacă recomandările de a proteja seniorii rămân în vigoare, nici nu-i vor vedea prea curând. Curat ghinion pentru toată lumea! Ne conformăm.  

2.952 de ore înseamnă 177.120 de minute cu copiii pe cap, non stop. Cred că se cere un consiliu de familie la nivel de adulți. Trebuie să găsim o variantă de parenting în schimburi și cu pauze bine stabilite în cadrul turelor. Noaptea asta tu, noaptea viitoare eu. Fără să ne dăm răniți. Te doare capul când intri în tură, iei un paracetamol și înduri.

177.120 de minute înseamnă 10.627.200 de secunde cu copiii pe cap, non stop. Acum două zile mă gândeam să renunț la anxiolitice. Deja am început. Încet. Cu încredere. Voi amâna, totuși, acest demers, până se vor mai normaliza lucrurile. Poate revin și la doza de dimineața. Sau o dublez…

Vă urez succes, dragi părinți!. Ne auzim în septembrie pentru un schimb de impresii, cu haine curate și perfect călcate, dar cu privirile încețoșate.

Publicat de cameliabente

Multe semne de intrebare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: