Despre Lumina din casa mea

M-a binecuvântat Dumnezeu cu doi copii. Două fete după care mă topesc. Dacă mă gândesc la cât de mult le iubesc îmi dau lacrimile. Nu folosesc cuvinte mari doar ca să impresionez. Se întâmplă, nu știu când și nu știu cum, să apară un strop de iubire în tine. Și el crește, încet, pe nesimțite, pe negândite, până devine o întindere nemăsurată de dragoste. Se simte iubirea asta ca un vânt ușor de primăvară. Ca o apă limpede care te inundă. Ca un parfum discret de glicine care au dat cu mândrețe în floare.   

Mă cunoașteți deja. Știți cine sunt Ilinca și Maria. Atât cât am fost capabilă să le descriu în cuvinte. În realitate, sunt mult mai mult. Sunt emoții și gânduri care mă inspiră zi de zi. Sunt frumoase și la chip și la suflet. Sunt cu bune și rele. Așa cum trebuie să fie. Își vor alege singure calea și se vor scutura de rele atunci când vor înțelege.

Eu observ. Dau sfaturi. Ajut. Sprijin.

Și când observ, descopăr două copile asemănătoare și diferite în același timp. Două picături identice, dar din ape diferite. Felul în care se bucură e diferit. Felul în care se supără e diferit. Iubirea și-o exprimă atât de diferit. Focul din ele e diferit. Al Mariei molcom, tihnit. Al Ilincăi, pălălaie care transformă totul în scrum. Credeți-mă că nu e ușor pentru noi, ca părinți, să observăm diferențele acestea și să ne modelăm. Suntem atât de greu de modelat. E muncă grea, cu eșecuri și izbânzi. Eșecurile te doboară, izbânzile te ridică desupra norilor.

Exemplu:

Maria se trezește în Duminica Paștelui, coboară în sufragerie, dă cu ochii de cadourile de la Iepuraș, zâmbește cu cel mai adevărat zâmbet zâmbit vreodată, mă privește ca să-și confirme că i-am observat bucuria (e foarte important pentru ea să-și arate mulțumirea), vocalizează un gând profund („Sunt atât de fericită, chiar dacă e boala asta în jurul nostru!”), așteaptă cumva permisiunea să atingă cadourile și continuă să-și păstreze bucuria și zâmbetul larg care mie mi-ar da dureri serioase în obraji. E o lumină, Maria mea.

Ilinca se trezește. Nu de puține ori se trezește încruntată. Astăzi nu, dar parcă nici foarte veselă nu e. „Ilinca, nu vrei să vezi dacă a venit Iepurașul?” „Nu am ciorapi”, îmi răspunde sec și se întinde să o iau în brațe. I se cuvine să fie purtată în brațe. Asta și fac. Port copilul în sufragerie, unde s-a desfășurat Iepurașul. Privește cadourile. Nu zâmbește. Are ochii mari. Chipul fără expresie. Confirmă că a primit ce și-a dorit și cere să se joace. Tot fără să zâmbească. E tot lumină, Ilinca mea. Alt gen de lumină. Dar lumină.

Sunt firi diferite. Sunt ele. Autentice. Maria, doar grație. Ilinca, doar determinare. Maria cu o nevoie acută de prijin, Ilinca hotărâtă să se descurce singură. Maria cu chipul plămădit pentru bucurie și zâmbet, Ilinca cu încruntările care îi dezvăluie hotărârea. Nu mint. Nu păcălesc. Nu renunță la personalitățile lor. Sunt cum simt ele că trebuie să fie.

Noi, părinții, suntem datori să le cunoaștem și să le acceptăm. Să ne mândrim cu autenticitatea lor.  Trebuie să le lăsăm „să fie”. Să le ajutăm „să fie”.

Să nu stricăm nimic!

M-a binecuvântat Dumnezeu cu două fete pline de lumină!

Publicat de cameliabente

Multe semne de intrebare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: