Atunci când vine vremea să spui NU

Sunt mamă de două copile. Cei care mă cunoașteți, știți că a fost o alegere personală să renunț la job. Am decis să îmi cresc fetele și să le fiu alături în orice clipă. O formă modernă de a te declara sclavul familiei. Cam ăsta este adevărul. Dar nu aș schimba nimic. Aș face aceeași alegere. Totul asumat. Cu toate suișurile și coborâșurile unei vieți dedicate familiei. Cu toate tricourile găurite și pantalonii de trening uzați care m-au transformat dintr-o cochetă în mamă dedicată. Cu toate mirosurile de mâncăruri care mă compun. Cu toate dușurile la care renunț ori de câte ori fetele îmi sunt bolnave. Cu toată disperarea că mă pierd pe mine. Tot pe ele le-aș alege.  

De ce vă spun toate astea? Ca să vă fac să înțelegeți că neputința ce m-a încercat ieri nu are a face nici cu distanțarea socială, nici cu izolarea și nici cu faptul că sunt non stop cu fetele în casă. Nu!!!!! Disperarea de ieri a fost un urlet de frustrare împotriva educației, așa cum este ea gândită și manifestată  în această perioadă plină de necunoscute. Această școală românească care, văzându-se în impas, a hotărât să ne împroaște prin intermediul whatsapp-ului cu toată materia ce trebuia predată la școală. Vă spun sincer că telefonul meu arde. Eu ard. Cu toții suntem epuizați. Cea mare face teme de dimineața până seara. Cea mică, mai relaxată, primește de la grădi fișe și activități, peste care nici nu apucăm să aruncăm vreun ochi.

Suntem în urmă cu temele. Facem totul pe viteză. Să terminăm. Maria nu înțelege nimic. Stau lângă ea, pentru că are nevoie de ajutor. Trecem de la română la matematică, la aritmetică, la engleză. Avem proiecte, desene și cântece de învățat. Stăm toată ziua cu nasul în cărți, dar nu știm nimic. Ilinca trăiește și ea pe lângă noi, cerșind atenție. Zile întregi am uitat-o în fața televizorului, să o pot ajuta pe Maria.

În tot acest timp, whatsapp-ul urlă fără încetare. Arunc un ochi pe telefon. 30 de mesaje noi. „V-am trimis să faceți corecturile!”, „Aveți niște fișe mai jos pentru cea mică!”, ”Niște idei de proiecte, dacă vă plictisiți!”

Nu ne plictisiiiiiiim!!!!!!!!

Departe de mine de a acuza educatorii. Sunt convinsă că cei „mari” au pus șaua pe ei. Probabil pentru a se putea încheia anul. Dar ceea ce se întâmplă este nociv pentru toată lumea, dascăl, părinte și elev. În acest moment, mă încearcă o tristețe față de tot ce e legat de școală. Îi ținem pe copii ocupați pentru a-i feri de nenorocirea ce ne cuprinde ca un parazit. De fapt, îi epuizăm și nu le dăm timp și liniște să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat în lume.

În această dimineață am spus un NU mare programului acesta infernal. Vom face tot ce trebuie făcut, dar în ritmul nostru, cu răbdare și înțelegere. În acest moment, copilele mele se joacă. Au transformat sufrageria într-un univers pe care doar ele îl înțeleg. Le-am rugat să facă curățenie, ca să pot aspira. După care, își pot deșira din nou visurile de copii prin toată casa.

În această dimineață am hotărât că sunt MAMĂ. Nu dascăl! Mama își iubește copiii, îi alintă, îi trimite la joacă, le cântă, îi alină. Cam asta îmi propun să fac în perioada ce urmează. Că o fi lungă! Că o fi scurtă! Cum o fi!

Cât despre teme, când le-o veni vremea!

Publicat de cameliabente

Multe semne de intrebare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: