Cum învățăm noi să iubim cărțile

„Maria câte pagini ai citit astăzi?”

O simplă întrebare și încep explicațiile, scuzele, dar mami!!!!!!, televizor, joacă, proiect, tabletă, mi-e somn, mi-e greață, nu prea pot sta în picioare. Un milion de explicații și motive. Maria nu prea știe când să tacă, motiv pentru care se lasă cu scandal. Eu nervoasă. Ea plânsă. Atmosferă încinsă.

„Mami, dar nu am timp pentru toate!”, se miorlăie când o prind la înghesuială.

Aici are dreptate. Săptămâna fiicei mele este extrem de încărcată. Zilnic școală de la 8 la 12. Miercuri și joi, engleză după școală. Luni și miercuri, balet seara. Vineri, tenis. Sâmbătă, aritmetică. Temele nelipsite, nu foarte multe, dar suficiente cât să nu fim prea relaxați. Copila mea vrea și televizor, joacă, activități outdoor. Vrea să-și petreacă timp cu prietenele.

Dar timpul este, mai nou, dușmanul nostru.

„Oricât de încărcat îți este programul, lectura este obligatorie. Găsește timp”, închei eu cu aplomb.

Visul meu de părinte nu este să am copii olimpici. Nu mă interesează calificativele. Caligrafia. Rezultatele la Comper. Competiția la școală. Visez ca fetele mele să citească mult.

”Maria, cărțile îți vor fi cele mai bune prietene. Acolo vei găsi răspuns la toate enigmele. Vei descoperi cât de frumoasă e lumea asta. Vei descoperi alte lumi. Te vei întreba și vei găsi răspunsuri. Vei lua decizii sănătoase. Încearcă, fără să te tot împing eu!”

Nu vreau să vă transmit o imagine greșită despre Maria. Maria citește. Zece pagini pe zi. Are normă și foarte rar uită să nu își numere paginile. Este premiată la finalul fiecărei cărți. Inventez metode să o împing spre carte. Dezvolt strategii. Caut scriitori actuali și povești deștepte. Luăm la pas târgurile de carte și librăriile.  

Prima carte citită de Maria a fost „Noaptea pe Plajă”, de Elena Ferrante. Da!!! Acea Elena Ferrante care m-a ținut captivă în „Tetralogia Napolitană”. A scris și o carte de copii. O frumusețe de poveste despre o păpușă pe nume Celina, abandonată pe plajă de prietena ei Mati. Maria era în clasa pregătitoare. Abia învățase literele. Zilnic, descâlceam cu greutate câte o pagină, pe care o reciteam după aceea. I-a plăcut cartea. A fost emoționată de trăirile păpușii abandonate.

Această carte de debut a Mariei ca cititoare m-a determinat să caut cărțile frumoase ale vremurilor noastre. Nu o interesează cărțile copilăriei mele. Am obligat-o. A încercat. Mi-am dat seama cât de mult greșesc.

Am descoperit-o astfel pe Isadora, fetița cu mamă zână și tată vampir și care ar fi vrut să fie om simplu. L-am cunoscut pe Alec Blenche, care i-a inventat pe Erus și Jup și care are povești despre virtuți și nevirtuți. L-am găsit pe Ian McEwan , cu „Visătorul”, pe raftul cu cărți pentru copii. Meritele îî aparțin soțului meu. Ce surpriză plăcută! Același Ian McEwan care a scris „Legea Copiilor”, o carte foarte dragă mie. Cu siguranță voi citi și „Visătorul”.

Batem librăriile și atingem cărțile. Sunt cu ochii pe Maria. Oare vibrează când le atinge? Poate în viitor, dacă insist mult. Pierdem timp la secțiunea de noi apariții. O las să caute. Să le adulmece. Să le simtă mirosul. Să prindă drag de ele. Să-și aleagă singură.

Sunt convinsă că nu peste multă vreme își va da seama că lectura cu normă este o pierdere a esenței poveștii și va deveni cititoarea pe care o visez.

În rândul doi: Ilinca!

Rămâne de văzut cât voi lupta și cu ea.

Publicat de cameliabente

Multe semne de intrebare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: