Arta războiului sau cum să te amăgești singură

Articolul asta habar nu am cum să-l încep. M-a lovit o idee în timp ce mă ocupam de casă. Cină, vase, ordine, nimicuri. Nu reușesc să găsesc un început haios pentru povestea ce urmează. Am promis că voi înșira și deșira exact așa cum mă lovesc, ele, ideile, supărările și cele din adâncuri, pentru care nu am găsit încă o denumire. Astfel, încep cu o confesiune. Sunt lipsită de inspirație.

Să încerc totuși!

Astăzi a fost o zi bună. Am fost mamă dedicată și calmă de la începutul zilei și până pe la orele 17, când scriu acest text. Nu știu cum va continua seara și nici nu mă lansez în presupuneri. Știu că paleta de culori se poate schimba extrem de rapid și fără preaviz, iar roșul mi se poate face negru în fața ochilor.  

Deci…povestea dăguță!

Am declarat război televizorului. O oră pe zi. Așa am stipulat. Au urmat văicăreli, lacrimi contrafăcute (le cunosc atât de bine), ochi dați peste cap, spate întors, hmmmm-uri, cam o sută. O supărare declarată cu tot corpul, săgeți aruncate din ochi furioși și preudo-înlăcrimați, bucăți de cuvinte scuipate printre dinți și pe care am refuzat să le deslușesc.  

Fetele au înțeles că trebuie să își apere drepturile și au început un război de gherilă.

S-a lăsat noros peste casa noastră. Ele furioase. Eu hotărâtă, dar parcă și dispusă la negocieri. Nu tai și spânzur. Nu MAI tai și spânzur. M-am prins de ceva vreme că nu funcționează. Războiul orgoliilor poate fi prea intens pentru psihicul meu în această perioadă. Sunt convinsă că m-ar călca în picioare și m-ar lăsa „însângerată” prin vreun colț al casei. Și ia-o de la capăt cu psihoterapia!

Am avut tot timpul în buzunar o batistă albă.

Maria avea teme de făcut. Luată din fața televizorului. Rezolvat, pe jumătate. Cea mică, războinică din fire, nu se dă bătută cu una cu două. Doar dacă o lași să spele vasele. Ufff!!!! Și ce a mai ieșit de aici….

Au fost 30 de minute de cardio intens pentru mine. Tigăile zburau. Stropii picurau. Șuvoaie pe lângă chiuvetă. Bureți îmbibați generând traiectorii total neconforme cu legile fizicii. Eu în mega priză. Să nu scap ceva. Să salvez farfuriile, paharele și tigăile care urlau a panică din chiuvetă. Haos!!!!!

A uitat Ilinca de televizor. Victorie pentru mine. Îmi notez victoriile, după cum vedeți. Voi sărbători peste câteva luni, când îmi va fi dezlegarea la vin.

Mi-am premiat, în schimb, copilele cu o porție uriașă de cartofi prăjiți spre arși, pe gustul lor. Le-a trecut supărarea. Sunt vesele și bucură casa. Altă victorie.

Ghiciți unde și-au mancat cina? Evident, în fața televizorului!

Așa am pierdut eu războiul. E și mâine o zi!

Publicat de cameliabente

Multe semne de intrebare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: